Lupta...

De multe ori, cînd merg pe străzile capitalei, inima şi creierul încep o luptă ce niciodată nu are un lider absolut.

Mereu mă strădui să am cîţiva lei mai mărunţi în buzunar pentru a îi împărţi oamenilor străzii deoarece simt o durere profundă văzîndu-i îngenunchiaţi. Mă opresc şi încerc să le citesc pe faţă adevărul pentru ca niciodată nu sînt sigură de veridicitatea mesajelor scrise pe bucăţile de carton, am început de fapt să mă îndoiesc că oamenii pot spune problemele reale chiar dacă se află în aceste grele situaţii. Nu sînt sigură că acel leu îl vor cheltui pentru o bucată de pîine sau un ceai fierbinte, dar nici nu am curajul să îi ajut cu ceva de mîncare pentru că sînt gata să le dau lor o bucată de la mine, dar nu o fac cu gîndul că au alte preferinţe, şi din experienţele în care am încercat şi am fost respinsă. Cu toate astea, cu toate că mirosul de tărie de multe ori îmi pătrunde pînă în plămîni, îmi plînge inima văzîndu-i că sînt nevoiţi să se umilească.

De multe ori mă copleşeşte o furie cînd văd un tînăr ce stă cu o placă la gît spunînd tuturor că nu are unde munci pentru că cu siguranţă chiar dacă locuim în lumea banilor, suflete bune există, e nevoie doar de multă dorinţă. Dar  lăcrimez atunci cînd îi văd neputiincioşi, loviţi de soartă cu boli sau handicap.

Cînd merg cu paşi grăbiţi spre casă cu gîndul la ceva fierbinte într-o zi de ianuarie şi văd mame ce îmi sunt de-o vîrstă cu bieţii copii în braţe impunînd milă oamenilor, le mulţumesc acelor femei care îşi lasă copii în orfelinate sau centre speciale cu motivul că nu sînt în stare să-i crească. E adevărul pur că pruncului îi este mereu mai bine lîngă mamă însă o simplă dragoste nu ţine de foame.Atunci sînt bulversată şi simt o dorinţă de al lua din braţele ei pentru a nu se mai chinui, dar îi dau ce mai am prin buzunare, cu speranţa că poate într-o zi îşi va da seamă.

Privesc, şi observ două lumi, unii aruncă hainele cîrpite la coş, alţii le iau de bune..unii lasă bănuţii prin casele  magazinelor cu gîndul că nu au nevoie de atîta metal, alţii le strîng atent la piept...Poate că ar trebui să ne uităm un pic mai departe decît o facem şi să îi avem ca oameni pe cei ce care sînt mai nefericiţi pentru că  dar din dar se face rai !!!