La Mulţi ani, Maestre !!!

Timpul ne ia prin surprindere mereu, el se ascunde printre oameni şi atunci cînd ne vede mai împliniţi, doboară motivele bucuriei pe care abia odată pierdute le regretăm, şi abia după, începem să le preţuim.

Luna lui gerar este una plină de evenimente, pe unde plăcute, pe unde mai puţin.

Asăzi, începe al patrulea an de cînd copiii ce tocmai păşesc pragul şcolii nu mai au bucuria de a îl mulţumi pe dascălul care prin Abecedarul "Albinuţa" i-a învăţat buchiile. Astăzi se mai începe un an de sărăcie pentru cultura neamului moldovenesc în care nici un mare cîştig nu ne-ar umple golurile.

Am avut un noroc nespus de a păşi pe străzile oraşului cu gîndul că înaintea mea pe aici a trecut Grigore Vieru, dar am fost mult prea ocupată cu tot felul de nimicuri şi am pierdut multe ocazii în care aş fi putut măcar să-l văd îndeaproape.

Acum îmi dau seama din nou că apreciem oamenii şi valoare lor doar cînd nu ne mai sunt alături. Mereu găsim scuze, motive de a nu fi împreună deoarece suntem siguri de faptul că nu se vor duce nicăieri, şi atunci cînd vom avea nevoie vor fi aici, lîngă noi. De multe ori nu dăm importanţă simplelor gesturi, sau ni se par a fi unele fireşti şi oferim în schimb doar priviri, în care nu se mai simte aceeaşi mulţumire. Trăim din sufletul celuilalt şi îi sorbim cele mai sincere gînduri, apoi simţim o răceală...parcă nu ne mai înţeleg, parcă nu îi înţelegem.

Cu părere de rău, nu am simţit valoare versurilor acestui mare poet pînă nu s-a înălţat, niciodată nu am stat să-i citesc poeziile din simplu interes sau plăcere, niciodată nu am preferat cărţile lui în timpul vizitelor la bibliotecă...nici acum nu o fac, însă mă simt mîndră pentru că vorbesc în cea mai duioasă limbă, limba lui Vieru şi cu desăvîrşire mereu o să îl am drept exemplu, şi o să îl consider drept averea neamului. 

Totuşi în această zi raza de lumină este fiinţa ce are cea mai mare dorinţă de a trăi, Gheorghe Urschi-omul cu o poftă imensă de a  aduce fericire tuturor,(aşa l-am văzut eu mereu). Cu toţii cunoaştem bine povestea umoristului şi nu vreau să vorbesc despre ea ci despre energia ce o emana mereu cînd venea în faţa publicului, despre sîngele care îi fierbea atunci cînd prindea firul glumelor din viaţa reală. Îmi amintesc pe cînd eram mai mică şi priveam tot felul de emisiun, filme unde prezenţa lui era vizibil indispensabilă, concertele plictisitoare care prindeau culoare odată cu apariţia lui şi asocierea mea personală cu Moş Crăciun..))fiind mereu cu acea mustaţă sub care ascundea zîmbetul fermecător. Apreciez aces om pentru că poate şi acum, în rarele reportaje să fie el, sincer, senin...ca un copil. Scriu astăzi cu speranţa de a-l revedea odată măcar pe scenă, unde să ne înveselească prin simplitatea frazelor şi comedia cultă. Mă bucur că au rămas puţinii dar prieteni, ce nu uită de tradiţiile pe care le aveau de a-l vizita în ziua naşterii lui, m-am bucurat nespus să îl văd atît de aranjat şi îngrijit de fetele lui (papionul roşu i se potriveşte de minune..)), mă bucur să îl văd acelaşi Gheorghe Urschi chiar dacă e slăbit şi încă bolnav, încă pentru că sînt sigură în puterile lui...!!! Am simtit o durere mare cînd l-am văzut plîngînd, dar acel " Mulţumesc" a fost ca un balsam pentru inimă...

Nu avem noi cine ştie ce bogăţii materiale dar valoare acestor oameni acoperă şi munţii aşa că eu, o să apreciez omul atunci cînd o merită fără vre-un gînd că poate o să i-o demonstrez altă dată. Dar pe aceste stele mai cu seamă, pentru că reprezintă frumuseţea în rutina zilelor moderne, gura de apă rece în arşiţa iluziilor şi pîinea proaspătă în sărăcia adevărului !!!
La Mulţi Ani Maestre !!!