10 lecții ale anului 2013

1. Inteligența reprezintă una dintre calitățile cele mai de preț ale fiecărui om. Nu vorbesc despre cunoașterea filozofie sau a matematicii superioare însă e absolut necesar să ne petrecem duminicile la teatru, la o galerie sau expoziție și chiar în fața televizorului schimbînd posturile de la un buletin de știri la altul. Creierul trebuie să fie dezvoltat din abundență cu informație utilă nu nimicuri. Fă mîine ceea ce nu ai făcut azi și apucă-te să faci ceea ce nu ai crezut niciodată că ai să poți ! Dezvoltă-te și devino mai bun !!

2. Cel mai mult contează încercările, un eșec e ceva firesc și cu siguranță neplăcut însă el anume trebuie să te motiveze spre noi succese. Stoarce din fiecare pas un folos ! Încearcă mereu să te afli într-un cerc e oameni mai buni decît tine într-un oarecare domeniu pentru a putea învăța ! Nu renunța la fiecare căzătură și luptă pentru ca numele tău data viitoare să răsune mai tare...și cum spune cineva...Dacă ți se închide ușa nu intra pe fereastră și cu atît mai mult nu te întoarce din drum dar deschide-o tu cu mai multă putere pentru a demonstra tuturor că nu a fost suficient de bine închisă !

3. Să nu taci niciodată chiar și atunci cînd tăcerea e de aur pentru că părerea ta poate fi asemeni soarelui..fără de nici un preț real. Spune tot ce simți și folosește orice limbaj. Fie că vor fi cuvinte, gesturi, emoții sau fapte vor oglinzi perfect sufletul și gîndul pe care îl deții...și nu uita de moment, prinde curaj să fii la locul potrivit chiar dacă poți să pari penibil. Mai bine e să regreți că ai spus decît că nu ai făcut-o !

4. Frica este asemeni unei pînze de păianjen...apare de nicăieri și prin cele mai întunecate colțuri...nu o simțim și nu o vedem însă dacă nu-i facem nimic poate căpăta putere și rezistenți ajungînd să ne domine. E nevoie de o simplă coadă de mătură și acea plasă gata să prindă cei mai frumoși fluturi v-a dispărea și raza de soare dornică de a se juca pe un obraz v-a ajunge și pînă la cea mai dezamăgită inimă..) Îndrăznește să muncești mai mult și ai să primești mai mult decît ai îndrăznit să-ți dorești !

5. Nimeni nu poate fi un stăpîn mai bun decît suntem noi. Cei mai buni coodronatori, cei mai buni designeri, cei mai buni critici și cei mai buni profesori pentru o viață fără de regrete suntem doar noi !! Chiar dacă puterile sunt limitate trebuie să ținem minte că și "cel mai puternic bărbat poate fi înghițit de o simplă gropiță din obrazul femeii" trebuie doar să ne dorim, să fim optimiști și să stîrnim uneori cîte-o furtună aducătoare de bine! Grăbește pasul și schimbă-ți încălțările din mers și ai să vezi cu vei începe a dansa într-un final !

6. Zîmbetul trebuie să reflecte zîmbet, frumusețea...o frumusețe mai mare și bunătatea...o bunătate mai multă. Odată ce bunul simț  al aproapelui tău ai ca gazdă e un sac fără fund...nu ți-l tăia și pe al tău dar dă-i o ață roșie, mai rezistentă. Niciodată nu-ți uita promisiunile și nu-ți încălca cuvîntul și astfel vei fi un învingător în fața tuturor pentru că cuvîntul este asemeni rubinului...mic, dar de mare preț. Atîta timp cît nu l-ai rostit îl domini însă odată spus....te domină el. Fii mîndru, și niciodată arogant. Iubește, dar nu uita să te lași iubit. Inspiră încredere pentru a ți-o cuceri pe a ta cineva !

7. Mereu am respectat "bărbații" și nu doar oamenii de sex masculin. Apreciez foarte mult spritul de luptător și încrederea pe care o au în voce învingătorii anume pentru faptul că au greșit dar nu dau pe față eșecurile. Aceste merite sunt ale lor însă în primul rînd ale oamenilor care stau în spate deoarece nu degeaba se spune "În spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică". Luptă să fii un bărbat chiar dacă porți rochii în ochii aproapelui tău și fii pentru el femeia cu cască, scut și sabie...un fel de vestă de salvare în cazul unui insucces. Gîndește pozitiv și mergi pînă la capăt chiar dacă nu vezi lumina lîngă cel pe care-l educi pentru că nici nu știi cum poate deveni el odată ochii tăi salvatori !

8. Poate că nu e perfect...la sigur nu e perfect însă nicăieri nu poți întîlni pe stradă un măturător care să-ți explică cum poți fotografia un monument arhitectural pentru ca să îi arăți toate avantajele, nicăieri nu poți merge pe stradă și bea ciocolată caldă și realizînd că sursa de căldură vine într-adevăr de la oameni, nicăieri nu poți parcurge kilometru întregi cu rolele prin gropi, crăpături, și frunze cu dorința de a mai repeta. Pentru că e orașul drag, pentru că e al nostru, pentru că e Chișinău și pentru că îl iubim ! Caută să îi vezi frumusețea și anume pentru că e evidentă...uită-te printre geamuri, printre pereți și pe pereți..și mai ales printre oameni și la oameni...E tot de ce avem nevoie !

9. Alege adevărul ! Nu te lua după turmă pentru că de regulă ori nu duce spre ceva bun ori tot ce-a fost mai frumos a fost deja luat. Caută să fii inventiv și luptă pentru plăcere chiar dacă e considerat drept vechitură. Leagă-ți o batistă în loc de urechi de pluș...cîntă în loc să plîngi și trăiește în loc să exiști. Fii cel mai bun chiar dacă acest fapt v-a enerva...fii TU !!!

10. Ce poate fi mai important în viața asta decît viața ? "Alergăm după fericire pînă departe cînd ea e aici...aproape''...lucrurile mici și elementare sunt adesea considerate fără de preț însă ele devin primordiale în cele mai importante momente. Învață să fii mulțumit și NICIODATĂ nu uita să mulțumești !!!

Am o mare fericire în viață, cunosc oameni de valoare de la care am învățat cele mai importante lecții și fără de care poate că nu aș fi ajuns niciodată așa cum sunt la moment. O să fiu scurtă în introducere pentru că ard de nerăbdare să trec la subiect așa că gîndurile mele sunt despre un om tare drag sufletului, despre unchiul meu. De ce anume el ? Pentru că are un rol mai special decît orice alți unchi sau orice alt om, el prin vorbele sale și atîrnare mereu îmi aducea încredere și putere spre un succes, spre o fericire...dar..s-o luăm de la capăt.

De cît mă țin eu minte pe lîngă familia cu care suntem obișnuiți, un membru obligatoriu era și el. La fiecare masă de sărbătoare, la fiecare glumă, la fiecare eveniment și pentru că de mică mă număr printre oamenii cu părinții care fac naveta Moldova-Țările unde se găsește de lucru...el era și un fel de frate mai mare sau cum să-l numesc..un om care oarecum prezenta autoritate. 

O să spun lucrurilor pe nume pentru că așa și sunt...

A fost aportul nostru o lungă perioadă din punct de vedere financiar. Îmi amintesc cum eram mai mică și îmi doream să iau o pîine din magazin pentru că cu mintea mea de copil eram deja sătulă de pîinea pe care ne-o aducea seară de seară acasă, și nu era doar pîine...niciodată nu am dus lipsa unui produs pentru că le aveam din plin. Îmi amintesc pe vremea cînd era "la modă" Viva-acea băutură răcoritoare și cum într-o zi venind de la școală am găsit casa plină cu cutii întregi, în acea zi la sigur aveam mai multă apă dulce decît sînge în mine, sau cum cele mai exotice fructe nu erau un lux. Pentru noi nu era nimic straniu să-l colindăm într-o zi de august spre exemplu...sau s-o facem de cîteva ori pe an, și de fapt nu știu dacă chiar colindat se numește atunci cînd reciți orice poezie, mai sari peste vre-o două rînduri și în plus mai uiți de rimă. Însă eram remunerate de parcă am fi spus-o cu atîta talent..)) Serile era lege că parcul din spatele casei să fie cutreierat de noi și niciodată nu ne întorceam acasă dacă nu mai gustam vre-un fel de înghețată sau orice alt ceva.

Îl respect pentru că mereu știa cum să combine seriozitatea cu nebunia pentru că el este omul care m-a învățat cele mai stranii jocuri încă de mică și țin minte cum îl mai certa mama...

Acum la cei 36 de ani însă este de nerecunoscut. Nu mai are în ochi acea flacără care se spune că îl menține pe om puternic și dornic de viață. Nu mai zîmbește atît de larg și glumele lui deja au devenit unele la care nu te mai poți rîde pentru că de multe ori glumește pe seama lui...Nu mai are speranța în ziua de mîine și nu mai e atît de puternic. Cînd încerc să abordez ceva mai personal se eschivează pentru că nu vrea să fie compătimit sau să inspire jale....și tot mai des aud de la el "bine că e cu mine dar nu cu un bărbat ce are familie de întreținut"

E copleșit de o boală incurabilă și deja tot mai des refuză orice tratament însă ne spune ori de cîte ori are posibilitatea cît de mare valoare are viața și tot ce înseamnă ea. Ne îndrumă să facem un bine fredonînd o piesă cu același titlu. Ne chemă să iubim și să facem tot ce nu poate face el din scaunul lui cu rotile...pentru că deja picioarele îi sunt slăbite (și dacă pînă acum se mai deplasa măcar prin casă de unul singur..nu mai poate). M-a învățat că în orice situație nu te-ai afla poți să fii împlinit odată ce îți dorești asta și numai de noi depinde tot ce se întîmplă în jur.

Aș putea povesti ore la rînd despre el și boala lui însă toată această poveste m-a învățat o lecție într-adevăr importantă și pentru asta merităt toată stima și dragostea mea.

Am învățat că avem timp pentru toate...nopți în DRIVE, Krysha și nu mai știu eu ce cluburi. Avem timp pentru ură și ceruturi. Avem timp pentru a lenevin, a mînca și a flămînzi, pentru a cînta, dansa, juca și pentru tot absolut...numai atunci cînd e vorba despre un om drag care poate e trist sau singur niciodată nu mai reușim măcar să-l sunăm. Putem să facem și ore întregi pe drum pentru un flec însă mereu nu ne ajunge timp să fericim un om care ne-a fericit pe noi cîndva. Iubim cînd avem noi chef și uităm cînd am fost iubiți de cineva....respectăm atunci cînd știm că avem nevoie de respectul cuiva în schimb. 

Poate e cazul să ținem mai mult la oamenii dragi și să le apreciem valoare pînă nu e tîrziu. 

Iubiți și credeți-în voi, în oameni și în viață !!!

Fericirea mea...

Nu știu de ce dar anume bucata de măr dulce mușcată acum m-a motivat în această seară să scriu despre fericire. Nu cred că sunt la vîrsta sau experiența potrivită pentru a da o definiție completă a acestei stări însă ce înseamnă fericirea pentru mine, acum...o fericire nevinovată...o fericire senină și poate că copilărească, știu ce e. Pe lîngă nenumăratele motive evidente pe care le am și în special faptul că aproapele meu e sănătos și somnul meu e comod și sigur în cetatea familiei mele...am și alte motive de a mă simți fericită. Cu siguranță sunt mult mai fericită decît o cred alții și cu siguranță mult mai fericită decî sunt alții.

 Mereu am fost de părerea că fericirea supremă constă în lucrurile simple și măsura în care suntem fericiți o determinăm doar noi. La sigur nu sunt un om mai diferit și mă bucură toate fleacurile vieții...nu pot să spun niciodată că nu sunt printre domnișoarele care sînt într-o euforie totală cînd văd în dulap haina mult dorită, ba chiar pot să sar de fericire cînd găsesc o închizătoare pentru cercel în toată dezordinea care găzduiește lădița mea cu bijuterii...))) La sigur diminețile în care deschid ochii și văd pe masă o floare primită în dar sunt mai speciale decît celelalte și zilele în care realizez că am întors multe priviri le cred unele mai cu succes. 

O să confirm faptul că atrag mereu atenție la tot ce se înconjoară și am grijă pînă și ultimul amănunt să fie perfect în caz că un ochi ce se scladă în invidie mă va privi. De fapt inconștient scald și ochii mei în invide pentru este firesc să apară fiecare sentiment, pentru a înțelege dacă ți-e caracteristic sau nu și niciodată nu am să neg faptul că în măsura normalului, lumea înconjurătoare contează și pentru mine. Înțeleg perfect pe fiecare atunci cînd îl văd copleșit sau cînd îl știu că se gîndește la propriile foloase. Pînă la urmă cu toții o facem...stăm de vorbă cu oamenii care ne plac nouă, ascultăm o piesă pentru că e preferată nu pentru că o ascultă cineva și iubim oamenii care au percepții și viziuni asemănătoare.

Eu însă mă cred mai norocoasă...văd fericirea și în alte lucruri. De fapt o fericire mai profundă care nu îmi bucură doar mirosul, auzul sau văzul...o fericire care mă face să înfloresc și să prind putere și atunci cînd nu mai există nici o speranță.

E frumos să te vezi printre stele sau pe prima pagină a unei reviste...însă cît de frumos e să îți iai sora la plimbare nu prin Paris, Londra sau Veneția dar pe Aleea Clasicilor mîncînd popcorn și comentînd orice pantof, geantă sau fusă...)))

E minunat chiar și atunci cînd nu-ți simți picioarele după ce ai țopăit toată noaptea cu prietenele în vre-un club...dar cît de minunat e atunci cînd te simți sleită de puteri după o cursă prin de peripeții cu rolele sau o călătorie prin tot orașul cu maxi-taxi-ul doar pentru că ai greșit stațiile...)))

E dulce să te știi așezată comod în mașina iubitului și să știi că te mai poți alinta uneori pentru că oricum ți-o face pe plac...însă cît de dulce e să fii prins de-o ploaie care te dă jos de vară și să nu cauți un ascunziș pentru că cel mai bine ți-e lîngă sufletul lui, în plus că dacă te iubește așa cum ești tu diminețile, părul ud și rimelul întîns pe toată fața nu-l sperie...)))

Cutia mea cu amintiri niciodată nu se prăfuiește pentru că acolo e loc pentru tot...de la o bomboană care e deja tare ca piatra pînă la primul "Te Iubesc"...Apreciați lucrurile pentru valoare care o reprezintă pentru voi nu pentru piață !!!

Cît de importantă e lumina pentru viața omenească...Un atribut atît de indispensabil întrucît viața cu el ni se pare firească. În nopțile cu insomnie nu avem decît să ne aprindem o lampă și să cititm...o putem face ore în șir sau o putem aprinde pentru a vedea ochii omului drag. Lumina ne veghează nopțile cînd spaima ne domină și zilele cînd gătim ceva gustos...și parcă e totul frumos pînă în momentul în care avem atît de mare nevoie de ea și nu mai e. Atunci de la început ne simțim deranjați și încercăm cu disperare prin întuneric să căutăm capătul de lumînare aruncat în vre-un colț al casei. Odată găsit descoperim adevărata valoare și într-un timp atît de scurt încercăm să realizam pînă și imposibilul. În final ne dăm seama cît de mult am greșit în momentele în care consideram drept valoare un nimic. 

Pierdem timpul pentru a ne spune unul altuia tot ce nu ne place, cînd am putea să-l pierdem pentru a ne corecta. Pierdem timpul pentru a fi pe placul lumii, cînd lumea nici măcar nu se interesează de placul nostru. Pierdem timp pentru oameni pe care îi iubim, cînd ar trebui s-o facem și pentru cei care ne iubesc pe noi. 

Pierdem timp pentru tot...cînd ar trebui să-l pierdem pentru ceva anume !

Atunci cînd arde și ultima picătură de ceară ne întrebăm...De ce e absolut necesar să pierdem ceva pentru a-i înțelege valoarea ?

Acum...realizez că am avut atîtea posibilități în care să spun ceea ce simt, să fac ceea ce simt fără frica de a fi judecată, de a fi "arătată de lume cu degetul", sau de a părea bizară. Am trăit momente în care cuvîntul meu poate ,schimba întregul circuit sau momente cînd greșeam doar pentru că îmi era frică. 

Acum...realizez că privirile oibșnuite de atunci sunt de ne schimbat și îmi pot liniști sufletul care e zbuciumat din pricina absenței lor.

Acum...realizez că săruturile pe frunte...din alea părintești care mă duceau mereu cu gîndul că sunt considerată un copil erau suficiente pentru ca să-mi dau seama că interiorul valorează mai mult decît tot ce e pe dinafară.

Acum...realizez că orele care se transformau într-o clipă sunt cu mult mai frumoase decît orice altă clipă... 

Dar în asemenea momente în care te afli parcă la răscruce e atît de frumos să realizezi că într-un alt colț s-a ascuns un bec care își așteaptă în tăcere rîndul de a sluji cu sfințenie mai mult timp, fără a-ți da prea multe bătăi de cap. O a doua șansă nu se dă oricui și oricînd așa că odată primită ai grijă să-ți faci rezervele pentru o existență liniștită și fără de regrete.

Oricît de puțin nu ar dura această experiență, oricît de instabilă ar fi ea...luptă și crede: în tine, în viață și alege-ți un însoțitor pe măsură. Poate că nu v-a fi veșnic, poate că urmele lui vor rămîne o lungă perioadă în aer  dar bucură-te de moment deoarece niciodată nu știi cum apare despărțirea și deja devine imposibil să mai întorci timpul înapoi.

Azi, la răsăritul meu de soare nici nu mă gîndeam că apusul din aceeaşi zi v-a fi plin de impresii, momente şi odihnă. Am văzut, am cutreierat şi admirat doar un loc dintre toate colţurile de rai ale meleagului nostru însă ne-am simţit de-a dreptul onoraţi atunci cînd am realizat o bucurie...în pofida faptului că suntem consideraţi săraci...bogăţia pe care ne-o oferă de-a lungul timpului natura este de nepreţuit.

Orheiul Vechi-asta a fost destinaţia pentru această după amiază de duminică !

După o scurtă introducere în care i-am povestit tatei unde vrem să mergem...am luat un pepene roşu, ochelarii, buna dispoziţie şi am pornit la drum )) Un atribut obligatoriu fără de care deja de un an nu ies din casă în locurile care vreau să-mi rămînă în suflet şi memorie este sigur...bunul meu prieten aparatul foto ce îmi face mereu legătura dintre mine şi frumosul...cel prin lentilele căruia simt cele de nesimţit şi văd cele de nevăzut...!!!

Acolo,în sînul naturii şi inima Moldovei....parcă timpul a fost mai leneş şi prezenţa lui nu e atît de vizibilă. Acolo totul e perfect, fiecare firicel de iarbă, fiecare floare, fiecare boare de vînt.

Acolo...de la bun început parcă şi animalele ne îndemnau să cucerim înălţimile...să cercetăm fiecare colţ...unelele fiind mai fotogenice...altelte mai puţin (un bun exemplu e şarpele care m-a sperat şi nici măcar nu s-a lăsat fotografiat)

E un loc atît de pitoresc, te uiţi..aparent sunt nişte momumente geologice, arheologice şi istorice de o vechime impunătoare însă frumuseţea naturală de care dispun te lasă fără cuvinte...trebuie doar să iai loc pe marginea unei stînci şi să priveşti...am impresia că o poţi face veşnic. Ba chiar poţi visa cu ochii deschişi plutind printre norii jucăuşi care te lasă să îi potriveşti oricăror forme.

Cît despre religie...ea pluteşte în aer. O simţi la orice pas! O simţi la măsuţele unde se vînd tot felul de iconiţe, o simţi odată ce zăreşti crucea care domină împrejurimile, o simţi la primul contact cu preotul din bisericuţa aflată în stîncă, un slujitor al Domnului aflat în lumea lui chiar dacă şi el vindea atribute bisericeşti...

...o simţi în crăpăturile pietrelor unde vezi licărind bănuţi de tot soiul îmbrăcaţi în speranţa şi dorinţa fiecărui om care a călcat piciorul pe acolo.

Chiar dacă am avut de mers un pic, chiar dacă puteam să petrec această bucată de zi tolonindu-mă în pat am ales frumosul. 

Apreciaţi mereu simplele detalii făcute cu drag, apreciaţi omamenii care încearcă să vă facă viaţa frumoasă printr-un zîmbet sau o mini călătorie într-o după amiază de duminică. Apreciaţi valorile şi nu uitaţi niciodată că e important să ne cunoaştem punctele forte care nu le au nici cele mai imense ţări. Iubiţi...simţiţi şi trăiţi împreună cu oameni, locuri şi momente! 

Vreau să încep cu o mulţumire adusă omuleţului care mi-a adus în mînă şi gînd această operă. Pe lîngă gustul bun de care ai dat dovadă m-ai adus în lumea ta, cu toate povestirile şi sugestiile <3 (Taniuşa te ador*)

Cu mare regret şi ruşine recunosc că nici pe departe nu sunt un cititor activ şi e foarte rar ca să mă vezi cu vre-o nuvelă, roman sau alt ceva în faţă...recunosc pentru că tind să mă schimb şi în această seară am realizat încă o dată că se merită...

Din clipa cînd am strîns la piept rodul muncii lu Nicolas Sparks în urma clipelor tensionate şi a ochilor înlăcrimaţi, am spus că soarele mi-a zîmbit de dimineaţă...pentru că am reuşit să trec prin minte "Nopţi în Rodanthe" de ce prin mine? deoarece fiecare rînd era o provocare..era un efect al sirenelor despre care se spune că te ademenesc...o nouă pauză, un nou fragment, un nou capitol mă făceau să vreau tot mai mult să îi ştiu sfîrşitul...dar ezitam, ba chiar reciteam unele fraze pentru a-mi imagina cît de fantastic e să fii în pielea personajelor. Încercam să compar cele mai fericite momente din viaţa mea cu unele amănunte din viaţa lor pentru a  gusta măcar un strop din experienţa trăită...şi nu găseam nici o tangenţă. Da, putem spune fără a mai sta pe gînd că e doar un roman şi că sunt nişte poveşti inventate...însă aici nu te învaţă doar cum să iubeşti ci anume ce să iubeşti !

Cînd mi s-a spus să mă pregătesc că voi plînge la final, am fost sceptică...doar...e un simplu roman de dragoste pînă la urmă...însă nici nu mi-am dat seama cum odată cu o gură de aer mi-am simţit buzele sărate, reci şi umede. Soarta a făcut ca la acel moment să-mi şoptească la ureche una dintre piesele mele preferate şi...eram profund dusă undeva departe...fiind acum mult mai aproape de Adrienne şi Paul.

În multe situaţii am rămas surprinsă de arta cuvîntului şi anume de oamenii pe care o deţin pentru că niciodată eu una...în cele mai importante momente nu găseam cuvintele potrivite pentru a mă exprima...ei însă pot. Dar din toate poveştile şi toate sentimentele care au fi vrut să fie prezentate...un mai potrivit chip nu a putut nimeni să le ofere. Aici, fiind aflaţi într-o lume foarte exactă şi monotonă, ei au trăit parcă într-o altă lume, acea în care sufletele se contopesc doar pentru că se potrivesc, nu pentru că buzunarul unuia e mai plin decît a celuilalt sau alte valori prosteşti. Era o lume în care timpul era atît de important da tot odată nu însemna nimic...era lumea lor..

Pe lîngă fiorii pe care i-am simţit la fiecare cuvînt...mi se tăia respiraţia ori de cîte ori mă întrebam dacă oare e posibil aşa ceva unui muritor de rînd, unui simplu creştin sau uni ateist, unui sărac sau bogat, unui orb sau unui invalid. Am înţeles că "...în mare toţi oamenii sunt la fel. Tineri şi bătrîni, femei şi copii, aproape toată lumea pe care ea o cunoştea dorea acelaşi lucru: să aibă inimile pline de pace, să trăiască mari tulburări, să fie fericiţi" E nevoie doar să ne dorim, şi nu vorbesc numai despre o dragoste sinceră care se poate naşte din nimic dar poate deveni rostul şi motivul existenţei pe pămînt, vorbesc despre orice scop pe care îl avem. Pentru început e nevoie de atît de puţi dar atît de important, e nevoie să ne dormi şi atunci cînd deja iubim ceea ce vrem,cînd nu pierdem timpul preţios pentru alte nimicuri, cînd devine parte din noi şi gîndurile mereu ne aduc spre idei pentru realizarea cît mai rapidă a scopului...atunci reuşim.

Am învăţat că oricît de greu nu ar fi, oricît de mult nu ai plînge şi oricît de des nu ai vrea să renunţi, pentru adevăratele valori trebuie să lupţ chiar dacă v-a fi nevoie să duci în dinţi greutăţile sau să te dedici total..nu poate fi nimic mai frumos decît să te ştii împlinit, să ştii că valorezi, că omenia ţi-e prenume şi că într-un final...meriţi tot ce e mai bun pentru că "Tu eşti ca un vis.."

Printre zecile de imagini păstrate într-un colț al unui folder am găsit-o pe ea, nu mai știu de ce, de unde și cum am făcut rost dar cînd răsfoiam....am zăbovit și chiar mi-am dat această întrebare..Oare ce înseamnă să trăiești , să fii viu? Oare faptul că umbrim pămîntul zi de zi, consumăm apă, energie și pe alți oameni ar însemna că trăim ?...cred că nu

• Suntem vii atunci cînd iubim, și nu vorbesc despre iubirile firești (chiar dacă sunt și ele foarte importante) ci despre o dragoste care te ține treaz chiar și atunci cînd dormi, o dragoste care ți se urcă la cap și te ține într-o stare de beție continuă, o dragoste care îți taie picioarele dacă te îndepărtezi și te lipește de cealaltă parte a sufletului precum un magnet cînd simte în apropiere opusul lui.
• Suntem vii atunci cînd ne regăsim, atunci cînd facem ceea ce ne place și ce ne pricepem deoarece implicarea e cel mai important factor asupra unei ulterioare evoluții ca personalitate și formare a unui exemplu pentru cineva. Atîta timp cît contribuim și facem măcar ceva fie în folosul comunității sau în propriul folos automat te regăsești într-o stare de împlinire, una din păcate mult prea rară pentru oamenii de astăzi care au uitat ce înseamnă să nu te mai gîndești numai la propria persoană...
• Suntem vii atunci cînd putem spune Nu, chiar dacă toți care ne înconjoară așteptau răspunsul afirmativ. Nu vorbesc acum de vicii sau alte subiecte pămîntene ci despre puterea asta pe care o avem numai în gînduri, cînd protestăm cu noi însuși sau cu alt cineva doar în suflet dar la vorbe suntem prea slabi...de fapte nici nu mai menționez. O vorbă bună spune "Dacă ești condus de mulțime, ești NIMENI " nu aș fi atît de categorică pentru că prin această mulțime mulți își pot regăsi oamenii dragi care merită ascultați pentru că părerea lor contează însă un om trebuie să facă mereu ceea ce consideră el corect fiindcă anume așa ne diferențiem...și mai cu seamă fiindcă consecințele le suportăm doar noi.
• Suntem vii cînd ne bucurăm, de toate fleacurile lumii...Atunci cînd putem pierde minute prețioase doar pentru a urmări cum zboară un fluture, sau pentru a nimeri în ploaie. Atunci cînd găsim dulciurile preferate, sau cînd îmbrățișăm pe cineva...atunci suntem vii și mult mai puternici deoarce dorința de a mai trece prin asemenea momente de copleșește.
• Suntem vii cînd avem pentru ce ne trezi, fie pentru că avem o misiune de terminat sau pentru că mai vrem să ne vedem oamenii dragi măcar o ultimă dată. Dacă știi că mai ai un scop în viață și tinzi pentru a-l realiza, ești viu...Gîndești, faci, inventezi totul pentru a obține ceea ce dorești. Lupți pentru a ajunge în vîrf și atunci cînd ești acolo te simți feiricit și mai ales pentru că nu vei uita niciodată cît de greu a fost drumul.

Dacă ești preocupat cum să-ți mărești lista de "cucerir" sau cînd să fie momentul potrivit pentru a le spune tuturor. Dacă nu ai decît să treci toate pragurile în vogă și să obții cît mai repede o haină de la care să rupi eticheta ca să nu vadă lumea că nu e brand...atunci ești mort...doar respiri și consumi oxigenul oamenilor de valoare.

Haideți măcar o dată la cîtva timp să ne întrebăm dacă existența noastră are vre-un rost sau nu, pentru a o face fructuoasă și pentru a ne umple spiritul care la sigur e într-o foamete cumplită! 

Mereu se spune că o ceaşcă spartă nu mai poate fi lipită înapoi, pînă acum eram de aceeaşi părere...odată ce  faci un pas greşit sau dezamăgeşti...poţi fi o viaţă întreagă cel mai onest om dar mereu ţi se va aminti.

Acum realizez că e atît de important să-ţi dai o adoua şansă, se reînvii şi mai ales să ai acest curaj...să o iai de la capăt. 

Cînd construieşti o frumuseţe, te simţi perfect şi în plină armonie...eşti cel mai fericit om pentru că te înconjoară rodul muncii tale şi atunci nu contează e sau nu cu fisuri, e sau nu după nivel ba chiar nici nu observi aceste nuanţe pentru că pur şi simplu e o parte din suflet şi îl iubeşti asemni ochilor. Dar cînd în cel mai fericit moment printr-o crăpătură, ea fiind urma unor neînţelegeri...începe să plouă, de la început încerci s-o cîrpeşti, apoi îi mai pui o găleată şi parcă...frumuseţea se începe a dărîma, şi pereţii nu mai sunt atît de puternici...tu lupţi, eşti gata să îi ţii cu propriul spate şi cazi în genunci strivit de tot ce ai creat şi...singur. Atunci cînd ţi se pare că lumea de la care erai sigur că ai să ai o mînă de ajutor te respinge şi însăşi omul ce îţi era "a doua jumătate" a devenit partea alt cuiva...slăbeşti de orice putere şi cazi tot mai adînc, devii beat de atît a dezamăgire şi..cazi şi mai adînc. Astfel devii cel mai nesigur, nu te mai poţi uita în oglindă de frică să nu îţi dai seama că eşti şi mai umilitor...nu mai deschizi ochii sau îi acoperi cu mult rimel pentru a ascunde urmele de lacrimă...şi nu mai trăieşti ci îţi umpli plămînii cu un pic de aer pentru a zîmbi toturor cică "e bine"...

Însă e suficient să-ţi dai o adoua şansă, să crezi şi să ai curajul să te debarasezi de o viaţă care deja nu mai vrei să-ţi aparţină pentru a o reface deja mult mai matur şi conştient. Sigur, temelia e istovitoare, necesită sîrguinţă şi atenţie pentru ca să fie rezistentă cît la zguduituri atît şi la arşiţă...mulţi dintre noi la prima piatră renunţă pentru că realizează...trebuie să potrivească totul atît de bine încît să fie de durată şi acestu lucru e atît de complicat în special atunci cînd de printre dărîmături vezi o bucată din acea veche frumuseţe. Alţii merg mai departe încetul cu încetul, cînd nu găsesc piatra potrivită o şlefuiesc pentru a prelucra acea suprafaţă dură şi pentru a le potrivit perfect cu speranţa că de acolo, de sus vor avea ce mai frumoasă privelişte şi o viaţă împlinită fără de griji fiind înconjuraţi numai de florile iubirii. Sigur că nu există împlinirea supremă fără de încercări, ba nu-ţi ajunge suficinet adeziv şi improvizezi, ba nu e atît de perfect şi distrugi pentru a construi din nou sau chiar laşi baltă..însă dacă îţi dai o adoua şansă capeţi putere şi îţi pare rău doar de momentele în care nu ai fost încrezut în reuşitele proprii.

Eu ador starea asta în care eşti cu o pălărie din hîrtie şi vopseşti pereţii vieţii pentru că doar eu sunt omul care aleg culorile şi conform dorinţei mele v-a fi şi atmosfera. Eu mă văd cărînd piatră dacă ştiu că ea v-a duce la o stabilitate şi mă voi bucura de munca depusă o lungă perioadă. Eu sunt gata să mătur amintirile şi să aştern altele noi. Eu am curajul să lupt pentru a revedea soarele într-o fericire imensă deoarce sunt sigură că nu am văzut toată frumuseţea lui şi că odată ce mi s-a dărîmat înseamnă că trebuie de construit alt fel, în nici un caz de lăsat mîinile în jos sau mai cu seamă de trăit printre gunoaie. Poate că nici acum n-o s-o fac perfect şi la prima ploaie torenţială o să mă i-a apele dar ştiu că am încercat şi după ce se linişteşte totul...nu am decît să reîncep construcţia...Lupt şi cred în mine, deja rămîne de văzut dacă e ultima încercare sau o repetiţie generală.

Mama cu desăvîrșire este cel mai important om de pe întregul pămînt și averea cea mai de preț pentru fiecare om. Eu însă sunt foarte norocoasă pentru că în viața mea am parte de două mari comori, pe lîngă mamă o am îl am pe scumpul omuleț draga fiecărei bucățele din întregul meu corp...o am pe sora.

Lîngă ea am fost de mică și fiecare bombonică o împărțeam frățește !

Lîngă ea am fost la bine și la greu, în momentele frumoase și mai puțin !

Lîngă ea sunt acum și voi fi pentru totdeauna !! 

Îi Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că acum 20 de ani te-a adus pe pămînt și vreau să-ți doresc un pic alt ceva decît toate urările pe care le vei primi în această zi. Vreau să-ți doresc să ai parte de omenie, nu numai de oameni...să ai parte de frumusețe, nu doar de frumos...să fii înconjurată de bucurie, nu numai zîmbete și să cunoști fericirea supremă alături de oamenii dragi sufletului tău !! 

Ești un om de milioane și acea stea care de veghează de sus e una cu noroc pentru că ai venit să ne bucuri ochiul și sufletul zi de zi anume în familia noastră așa că îți vom fi alături mereu..și asta e cel mai important !

Te Iubesc și La Mulți Ani !!!

Într-adevăr te simți foarte fericit atunci cînd înima, cuvîntul și fapta au același scop...

dar e foarte ușor să spunem...în teorie suntem cu toții foarte capabili însă atunci cînd se ajunge la viața reală..totul e complet invers...

Acum trăiesc o perioadă de bulversație și agitare pentru că nu pot să conștientizez ce poate fi mai importan...momentul și starea asta de euforie sau totuși rațiunea..asta e întrebarea care mă deranjează pentru că e prezentă în egală măsură în sitații simple și complicate...

E atît de straniu să conștientizăm că trebuie să ne desfacem în cîteva bucăți pentru a le reuși pe toate, e foarte ciudat să realizezi cît de mult contează lumea și glasul ei. De fapt nu sunt un om interesat sau condus de majoritate și acel efect "al turmei" parcă m-a înconjurat, cel puțin încerc să-l țin cît mai departe de mine dar totuși înțeleg că poate nu contează ce se v-a spune despre culoarea nouă a unghiilor sau combinarea hainelor pentru că e o formă de manifestare și în plus sunt niște fleacuri, dar în situațiile serioase care mă pot schimba sau pot contribui cumva asupra mea...sunt total nesigură, nesigură pe propria părere și gîndire, mereu mi se pare că pot fi arătată cu degetul sau că greșesc...nu am puterea să fac ceea ce vrea sufletul și...cel mai grav e că nu am puterea să îmi dau seama ce anume vrea el.

Mereu cînd suntem puși să alegem spunem că această situație e inumană...cum să alegi între o înghețată și o ciocolată dacă le adori pe ambele, și poate că avem dreptate dar...ar trebui să ne intereseze de ce ne este atît de greu să facem o oarecare alegere. În asemenea situații de regulă un om cu perspectivă se v-a gîndi la viitor, și nu e un pas greșit însă cum rămîne cu prezentul ? cine poate să ne garanteze că socoteala de acasă se v-a potrivi cu cea de la tîrg ? și într-un final dacă nu ne este soritit nouă ce avem în plan ?

Dar cineva care reușește să ia de la viață totul..cu bune și rele v-a închide ochii și se v-a lăsa condus de acel sentiment sau stare, și e gata să treacă ape, vînturi și ploi numai ca să simtă ceea ce alții nu pot simți.

...și iar..ajungem că suntem puși la o alegere...între viitor și prezent, între material și moral...

...și parcă ar trebui să apară o rază, un indiciu...ceva ce ne-ar pune pe drumul corect sau măcar ne-ar mișca din loc însă...ne aprofundăm și rămînem înglodați în necunoaștere și dezorientare...

Cît de bine ar fi dacă am putea scrie pe-o foaie traseul și ne-am lăsa conduși.. Da !..nu ar fi atît de captivant însă ar fi liniște...liniștea pe care o caut și de care am atît de multă nevoie...

Mult așteptata escapadă...!!

Pentru că primăvară înseamnă aventuri am profitat din plin de puținele zile libere petrecute în sînul naturii pentru ocupația plăcută sufletului...amintirea și fotografia...))

Ador această perioadă din an anume pentru frumusețea goală, așa cum ne-o dă mama natură și pentru că anume acum se manifestă cel mai mult. E firească...cu imperfecțiuni...dar e anume așa cum trebuie să fie....

...și așa a început aventura și goana după emoții pozitive...

Am reușit să-mi amintesc impresiile puținelor zile în care mergeam pe deal și eram deja obosită la sosire...de lucru ne mai vorbind..))

Sau să-mi amintesc de acea mare bucurie cînd mergeam cu căruța pe undeva...eram zdruncinate din cap pînă-n picioare dar foarte fericite.

Am realizat cît de colorată ne poate fi viața numai dacă o privim atent..dacă ne adîncim în impresii...închipuiri, ispite sau trăiri...

Am învățat iar să fac șotii cu licuricii noștri..)) și mi-am dat seama încă o dată cît de frumoasă e copilăria...cum poate fi de veselă...și cît de mîndră sune eu că am așa frumuseți de flăcăi alături..)

Am simțit încă o dată puterea lui Dumnezeu..și anume atunci cînd dintr-un ou..aparent fără viață..apar suflețele mici, pline de puf, lipicioase, cu piciorușele fragede..tremurînd..dar în același moment puternice pentru a veni pe lumea noastră..))

Pînă la urmă am savurat apusul...nu acela pe care obișnuim să-l vedem de printre giganții de piatră...ci acel de la țară...printre bulgării de pămînt, praf și viță de vie..!! O frumusețe impecabilă !!

Cam așa a avut loc escapada mea ))*

Primăvara sufletului meu !

E intensă...asemeni liliacului proaspăt înflorit....

E nesigură....asemeni petalelor care abia încep să prindă culoare

E dulce..chiar și în singurătate...

E vie...!