Cît de straniu n-ar părea însă eu n-am învățat să citesc la grădiniță sau la școală ci mult mai tîrziu...Atunci am învățat niște litere care mă ajutau la exprimare gîndurilor în scris sau verbal, am învățat să deslușesc ce mi se spune și să percep ce se scrie. Astfel preluam informația din jur, o informație deja bine stabilită și cunoscută pentru toți cu excepția mea în scopul de a o însuși.
Cred că am învățat să citesc mult mai tîrziu deoarece pentru mine această obișnuință înseamnă un pic alt ceva decît pur și simplu a transforma necunoscutul în cunoscut pentru că putem citi nu doar cărți, reviste sau publicități...putem citi emoții, impresii, gînduri și chiar fapte.
Odată cu deșteptarea soarelui oamenii și-au scos fețele de sub fulare și căciuli...astfel am reușit învăț a citi mai bine. Năvăliți de problemele cotidiente, de facturi colosale și majorări ei totuși își scriu partea lor de poveste fericită în fiecare clipă prin zîmbet.
Acum am învățat că de foarte multe ori cuvîntul, un simplu cuvînt...poate face minuni. El te poate scăpa de tot necazul dar și te poate îngropa înainte de vreme, de fapt nu degeaba este asociat cu rubinul-o piatră mică, dar de mare preț ! Cu părere de rău astăzi însă cuvîntul nu că și-ar fi pierdut din valoare ci omul i-a luat din valoare folosindu-l pentru cele mai murdare fapte. Însă un zîmbet, după cîte măști nu s-ar ascunde sau cîte măști nu l-ar cizela nu poate fi mințit, nu poți să minți ridurile care parcă apar pe față prima dată cu bucurie )) și sunt atît de frumoase încît parcă fără el omul n-ar fi om. Chiar și acel rîs cu poftă în momente nepotrivite e iertabil pentru că vine din adîncul sufletului.
M-am îmbătat complet în această artă a cititului, i-am devenit sclav pentru că am început să înțeleg oamenii...îi analizez, îi simt și astfel mă dezamăgesc și mă bucur !!!
