Dar tu, crezi în Dumnezeu ?

Cineva m-a întrebat dacă cred în Dumnezeu...

Credința în esență reprezintă cel mai minunat sentiment și aport pe care îl poate avea un om în săvîrșirea unei acțiuni și totodată a unei fărădelegi. Ea este pilonul de dezvoltare și pista de decolare pînă și a celor mai nebune idei. Adesea, prin credință subsemnăm încredere și anume acesta fapt ne duce cu gîndul la divinitate.

Răspunsul meu a fost poate că unul neașteptat, pentru cineva poate să pară ateist sau anticreștin însă am spus că cred în minune...Minunile firești care se nasc din nimic însă nasc totul !

Oare nu e o minune să te trezești în fiecare dimineață ? Chiar și diminețile de iarnă cu ger și -15 grade sunt minunate, privești la geam și găsești liniștea...în fulgi, copaci și oameni care zgribuliți se grăbesc care și unde îl duce drumul. Pînă acuma vedeam iarna ca începutul sfîrșitului pentru că îmi îngheța sufletul și numai sărbătorile mă trezeau din somnul profund al liniștii.

Oare nu e o minune să ai speranță atunci cînd aparent...șanse nu mai sunt? Să știi să lupți cînd alții tind să te doboare și să tinzi spre succes chiar și atunci cînd nu vezi lumina din capătul tunelului ?...E o artă, o minune deținătorul căreia poate cuceri înălțimi. Atunci cînd încerci de atîtea ori să iubești și tot nu reușești...și dintr-o întîmplare dai peste "tatăl copiilor tăi"...)) Cînd toți încearcă să te trezească la o realitate car enu îți aparține dar tu încăpățînat și în pofida tutror trăiești viața anume așa cum îți dorești !!!

Oare nu e o minune să fii fericit doar pentru că vezi o pereche de ochi ? Poți să iubești la nesfîrțit o mașină, să-i porți de grijă și să-ți devină tot ce ai mai scump însă pe lîngă comfort în schimbul banilor nu ai cum să primești nimic. Poți iubi o floare, îți bucură privirea și ori de cîte ori o vezi îți amintește cît de femei ești însă mai devreme sau mai tîrziu se plictisește de tine și te părăsește și alt ceva decîi o goliuciune în vază nu îți lasă. Poți iubi un om pentru inteligență, frumusețe și pentru aceeași ochi frumoși însă alt ceva decît o amintire n-ai să ai...și poate că în cel mai bun caz o bucată de hîrtie trecută prin cerneală care îi ilustrează chipul...dar într-un final și ea își poate trece din viață.

Însă odată ce iubești viața din ochii acestui om, admirația cu care te privește, sinceritatea și lacrima care poate să apară...devii într-adevăr fericit. Cel mai frumos fapt este că în asemenea clipă nu ai o altă dorință decît să dai de o sută de ori mai mult..să te împarți cu dragoste și să exprimi dragostea printr-o privire, să-l mîngîi cu un sclipici și să-l încălzești cu un zîmbet lăuntric.

Poate e cazul să iubim fapta mai mult decît omul pe care a săvîrșit-o. Fiecare dintre noi poate fi un fel de Dumnezeu pentru cineva, un creator de fericire și împlinire. Cred în minune pentru că ea este mîna Domnului și pentru că prin noi e pretutindeni...Prin minune ne făgăduiește fericire-sentimentul care poate fi alături pînă la ultima suflare.

despre oameni, păcate și înghețată

De cele mai dese ori firea omenească este incontrolabilă, ne putem considera cei mai conservați oameni și putem purta măști din cele mai serioase însă mimica sufletului iese la iveală chiar dacă încercăm s-o acoperim cu cel mai mare strat de fond de ten sau o pălărie din alea mari care se poartă de obicei pe timp de vară.

O vorbă bună spune că fructul interzis e cel mai dorit și e perfect adevărat. Cel mai des suntem conștienți cînd săvîrșim o oarecare faptă însă printre remușcări și chiar lacrimi, o facem.

Îmi amintesc perioada în care era obsedată de pozele perfecte pe care le găseam pretutindeni despre un corp frumos, sau tot felul de reportaje care îți sugerau cîte grame să mănînci pe zi ca să slăbești ori care-s cele mai bune exerciții pentru a avea un posterior de milioane. Citeam și chiar multe dintre ele încercam să le urmez, nu zic...am învățat mai mult, am încercat mai mult....Dar era suficient să deschid frigiderul și să văd ceva super caloric că îmi pierdeam orice dorință de a mai face măcar atîta sport cît îl făceam...)) 

Însă de-ar fi totul atît de simplu...

Cel mai des astfel de situații se întîmplă între viețile omenești. Ne este frică de provocări, ne este frică de obstacole pentru că de multe ori imaginația ne prezice un viitor atît de oribil încît ne este frică de ceea ce încă nu există. Și eu obișnuiam să complic viața imaginîndu-mi ce poate să să întîmple Dacă...Dar de la o vreme mă întrebam..și dacă acest "Dacă" nu va exista ?

Nicidecum nu insinuez că ar trebui să fim visători, nu spun că tot ce ne înconjoară trebui să fie săvîrșit după propriul plac și niciodată nu o să fiu adepta vieții plină de încăpățînare în ceea ce ține de sfaturi în special dacă ele vin de la oamenii dragi pentru că nimeni nu-ți poate vrea un bine mai mare decît omul cuvintele căruia ajung să-ți încălzească sufletul. 

Dar...poate ar fi cazul să privim viața asemeni unei înghețate, mai cu seamă că indirect așa pare de la început...Din primele, tot ce ne înconjoară pare atît de minunat, plin de culori vii și jucăușe și apar tot felul de obiecte care prezintă interes și vreai să le apuci să le întorci, să le pipăi și chiar să le guști la fel ca într-o gelaterie. Atît de multe gusturi, atît de multe culori și atît de multe ingrediente dar...încet cu încet prinzi a alege ceea ce ți-e pe plac și ajungi la un cerc mai restrîns de preferițe la fel ca în situațiile în care se determină subiectele care îți trezesc interes. Atunci cînd ți se formează caracterul și chiar atunci cînd realizezi care-i materia la care te pricepi cel mai bine. Mai apoi, prindem a alege coșulețul potrivit...poate o fi în formă de corn, sau poate ceva din plastic...mult mai practic și  comod. Poate ceva mai pompos..sau poate ceva mai simplu și într-un final ajungi să realizezi că comoditatea totuși e la mai mare preț decît doar frumusețea. Alegi astfel pentru că n-ai chef să faci după cum vrea poporul ci după gustul tău. Însă ajungînd la partea cea mai grea parcă deja ești decis să îți iai atîtea gusturi că te-ai putea împărți cu tot cartierul și faci o combinare între ele atît de stranie încît ți se pare că ți-au apărut pofte mai trăsnit decît unei viitoare mame care poartă sub inimă tripleți. Și parcă totul e foarte frumos, suntem determinați în preferințe, hotărîți în alegere și nu ne rămîne decît ultimul pas înainte de a savura din plin capodopera și aici...aici ne pierdem. Aici realizăm că trăim în lumea reală și că nu o putem compara cu o înghețată, nu putem face ce ne trăsnește prin cap și nu putem merge împotriva vîntului pentru că...Dar Dacă...?Și...ajungem să ieșim în grabă frustrați de tot ce se întîmplă și să mergem iarăși pe drumul prea bine cunoscut, să nu ne abatem de la nici un pas cu frica de a nu greși ceva. 

Poate e cazul totuși să ne oprim din drum, măcar pentru o clipă și să dăm șansă sufletului pe care îl ascultăm tot mai rar...să dăm o șansă acelei capodopere că poate combinarea nu e atît de proastă și cine știe poate invers, să ni se pară cea mai gustoasă înghețată încercată vre-o dată.

De multe ori ne este frică să credem în noi și din acest motiv ezităm să descoperim noi talente care sunt ascunse acolo undeva. De multe ori ne este frică să iubim cu ideea că oricum tot ce are un început are și un sfîrșit. De multe ori ne este frică să facem ceva nou....Însă poate anume odată dansînd vom realiza că suntem cei mai buni dansatori. Poate într-adevăr v-a fi un sfîrșit, însă unul atît de frumos încît vom dori să trăim ultima clipă o veșniciei. Poate e cazul să ne fie frică de ceea ce facem la moment....Poate păcatul cel mai mare în viață v-a fi faptul că nu a încercat pentru că Dumnezeu mereu e mai aproape de cei muncitori, de cei care greșesc dar nu de cei care de frică c-ar putea greși nu fac nimic.

Luptă și crede, fii mai bun decît tine și nu uita că poți mai multe decît știi...acest gînd trebuie să ne urmărească întreaga viață !!!