Am o mare fericire în viață, cunosc oameni de valoare de la care am învățat cele mai importante lecții și fără de care poate că nu aș fi ajuns niciodată așa cum sunt la moment. O să fiu scurtă în introducere pentru că ard de nerăbdare să trec la subiect așa că gîndurile mele sunt despre un om tare drag sufletului, despre unchiul meu. De ce anume el ? Pentru că are un rol mai special decît orice alți unchi sau orice alt om, el prin vorbele sale și atîrnare mereu îmi aducea încredere și putere spre un succes, spre o fericire...dar..s-o luăm de la capăt.

De cît mă țin eu minte pe lîngă familia cu care suntem obișnuiți, un membru obligatoriu era și el. La fiecare masă de sărbătoare, la fiecare glumă, la fiecare eveniment și pentru că de mică mă număr printre oamenii cu părinții care fac naveta Moldova-Țările unde se găsește de lucru...el era și un fel de frate mai mare sau cum să-l numesc..un om care oarecum prezenta autoritate. 

O să spun lucrurilor pe nume pentru că așa și sunt...

A fost aportul nostru o lungă perioadă din punct de vedere financiar. Îmi amintesc cum eram mai mică și îmi doream să iau o pîine din magazin pentru că cu mintea mea de copil eram deja sătulă de pîinea pe care ne-o aducea seară de seară acasă, și nu era doar pîine...niciodată nu am dus lipsa unui produs pentru că le aveam din plin. Îmi amintesc pe vremea cînd era "la modă" Viva-acea băutură răcoritoare și cum într-o zi venind de la școală am găsit casa plină cu cutii întregi, în acea zi la sigur aveam mai multă apă dulce decît sînge în mine, sau cum cele mai exotice fructe nu erau un lux. Pentru noi nu era nimic straniu să-l colindăm într-o zi de august spre exemplu...sau s-o facem de cîteva ori pe an, și de fapt nu știu dacă chiar colindat se numește atunci cînd reciți orice poezie, mai sari peste vre-o două rînduri și în plus mai uiți de rimă. Însă eram remunerate de parcă am fi spus-o cu atîta talent..)) Serile era lege că parcul din spatele casei să fie cutreierat de noi și niciodată nu ne întorceam acasă dacă nu mai gustam vre-un fel de înghețată sau orice alt ceva.

Îl respect pentru că mereu știa cum să combine seriozitatea cu nebunia pentru că el este omul care m-a învățat cele mai stranii jocuri încă de mică și țin minte cum îl mai certa mama...

Acum la cei 36 de ani însă este de nerecunoscut. Nu mai are în ochi acea flacără care se spune că îl menține pe om puternic și dornic de viață. Nu mai zîmbește atît de larg și glumele lui deja au devenit unele la care nu te mai poți rîde pentru că de multe ori glumește pe seama lui...Nu mai are speranța în ziua de mîine și nu mai e atît de puternic. Cînd încerc să abordez ceva mai personal se eschivează pentru că nu vrea să fie compătimit sau să inspire jale....și tot mai des aud de la el "bine că e cu mine dar nu cu un bărbat ce are familie de întreținut"

E copleșit de o boală incurabilă și deja tot mai des refuză orice tratament însă ne spune ori de cîte ori are posibilitatea cît de mare valoare are viața și tot ce înseamnă ea. Ne îndrumă să facem un bine fredonînd o piesă cu același titlu. Ne chemă să iubim și să facem tot ce nu poate face el din scaunul lui cu rotile...pentru că deja picioarele îi sunt slăbite (și dacă pînă acum se mai deplasa măcar prin casă de unul singur..nu mai poate). M-a învățat că în orice situație nu te-ai afla poți să fii împlinit odată ce îți dorești asta și numai de noi depinde tot ce se întîmplă în jur.

Aș putea povesti ore la rînd despre el și boala lui însă toată această poveste m-a învățat o lecție într-adevăr importantă și pentru asta merităt toată stima și dragostea mea.

Am învățat că avem timp pentru toate...nopți în DRIVE, Krysha și nu mai știu eu ce cluburi. Avem timp pentru ură și ceruturi. Avem timp pentru a lenevin, a mînca și a flămînzi, pentru a cînta, dansa, juca și pentru tot absolut...numai atunci cînd e vorba despre un om drag care poate e trist sau singur niciodată nu mai reușim măcar să-l sunăm. Putem să facem și ore întregi pe drum pentru un flec însă mereu nu ne ajunge timp să fericim un om care ne-a fericit pe noi cîndva. Iubim cînd avem noi chef și uităm cînd am fost iubiți de cineva....respectăm atunci cînd știm că avem nevoie de respectul cuiva în schimb. 

Poate e cazul să ținem mai mult la oamenii dragi și să le apreciem valoare pînă nu e tîrziu. 

Iubiți și credeți-în voi, în oameni și în viață !!!