Cît de importantă e lumina pentru viața omenească...Un atribut atît de indispensabil întrucît viața cu el ni se pare firească. În nopțile cu insomnie nu avem decît să ne aprindem o lampă și să cititm...o putem face ore în șir sau o putem aprinde pentru a vedea ochii omului drag. Lumina ne veghează nopțile cînd spaima ne domină și zilele cînd gătim ceva gustos...și parcă e totul frumos pînă în momentul în care avem atît de mare nevoie de ea și nu mai e. Atunci de la început ne simțim deranjați și încercăm cu disperare prin întuneric să căutăm capătul de lumînare aruncat în vre-un colț al casei. Odată găsit descoperim adevărata valoare și într-un timp atît de scurt încercăm să realizam pînă și imposibilul. În final ne dăm seama cît de mult am greșit în momentele în care consideram drept valoare un nimic. 

Pierdem timpul pentru a ne spune unul altuia tot ce nu ne place, cînd am putea să-l pierdem pentru a ne corecta. Pierdem timpul pentru a fi pe placul lumii, cînd lumea nici măcar nu se interesează de placul nostru. Pierdem timp pentru oameni pe care îi iubim, cînd ar trebui s-o facem și pentru cei care ne iubesc pe noi. 

Pierdem timp pentru tot...cînd ar trebui să-l pierdem pentru ceva anume !

Atunci cînd arde și ultima picătură de ceară ne întrebăm...De ce e absolut necesar să pierdem ceva pentru a-i înțelege valoarea ?

Acum...realizez că am avut atîtea posibilități în care să spun ceea ce simt, să fac ceea ce simt fără frica de a fi judecată, de a fi "arătată de lume cu degetul", sau de a părea bizară. Am trăit momente în care cuvîntul meu poate ,schimba întregul circuit sau momente cînd greșeam doar pentru că îmi era frică. 

Acum...realizez că privirile oibșnuite de atunci sunt de ne schimbat și îmi pot liniști sufletul care e zbuciumat din pricina absenței lor.

Acum...realizez că săruturile pe frunte...din alea părintești care mă duceau mereu cu gîndul că sunt considerată un copil erau suficiente pentru ca să-mi dau seama că interiorul valorează mai mult decît tot ce e pe dinafară.

Acum...realizez că orele care se transformau într-o clipă sunt cu mult mai frumoase decît orice altă clipă... 

Dar în asemenea momente în care te afli parcă la răscruce e atît de frumos să realizezi că într-un alt colț s-a ascuns un bec care își așteaptă în tăcere rîndul de a sluji cu sfințenie mai mult timp, fără a-ți da prea multe bătăi de cap. O a doua șansă nu se dă oricui și oricînd așa că odată primită ai grijă să-ți faci rezervele pentru o existență liniștită și fără de regrete.

Oricît de puțin nu ar dura această experiență, oricît de instabilă ar fi ea...luptă și crede: în tine, în viață și alege-ți un însoțitor pe măsură. Poate că nu v-a fi veșnic, poate că urmele lui vor rămîne o lungă perioadă în aer  dar bucură-te de moment deoarece niciodată nu știi cum apare despărțirea și deja devine imposibil să mai întorci timpul înapoi.