Azi, la răsăritul meu de soare nici nu mă gîndeam că apusul din aceeaşi zi v-a fi plin de impresii, momente şi odihnă. Am văzut, am cutreierat şi admirat doar un loc dintre toate colţurile de rai ale meleagului nostru însă ne-am simţit de-a dreptul onoraţi atunci cînd am realizat o bucurie...în pofida faptului că suntem consideraţi săraci...bogăţia pe care ne-o oferă de-a lungul timpului natura este de nepreţuit.

Orheiul Vechi-asta a fost destinaţia pentru această după amiază de duminică !

După o scurtă introducere în care i-am povestit tatei unde vrem să mergem...am luat un pepene roşu, ochelarii, buna dispoziţie şi am pornit la drum )) Un atribut obligatoriu fără de care deja de un an nu ies din casă în locurile care vreau să-mi rămînă în suflet şi memorie este sigur...bunul meu prieten aparatul foto ce îmi face mereu legătura dintre mine şi frumosul...cel prin lentilele căruia simt cele de nesimţit şi văd cele de nevăzut...!!!

Acolo,în sînul naturii şi inima Moldovei....parcă timpul a fost mai leneş şi prezenţa lui nu e atît de vizibilă. Acolo totul e perfect, fiecare firicel de iarbă, fiecare floare, fiecare boare de vînt.

Acolo...de la bun început parcă şi animalele ne îndemnau să cucerim înălţimile...să cercetăm fiecare colţ...unelele fiind mai fotogenice...altelte mai puţin (un bun exemplu e şarpele care m-a sperat şi nici măcar nu s-a lăsat fotografiat)

E un loc atît de pitoresc, te uiţi..aparent sunt nişte momumente geologice, arheologice şi istorice de o vechime impunătoare însă frumuseţea naturală de care dispun te lasă fără cuvinte...trebuie doar să iai loc pe marginea unei stînci şi să priveşti...am impresia că o poţi face veşnic. Ba chiar poţi visa cu ochii deschişi plutind printre norii jucăuşi care te lasă să îi potriveşti oricăror forme.

Cît despre religie...ea pluteşte în aer. O simţi la orice pas! O simţi la măsuţele unde se vînd tot felul de iconiţe, o simţi odată ce zăreşti crucea care domină împrejurimile, o simţi la primul contact cu preotul din bisericuţa aflată în stîncă, un slujitor al Domnului aflat în lumea lui chiar dacă şi el vindea atribute bisericeşti...

...o simţi în crăpăturile pietrelor unde vezi licărind bănuţi de tot soiul îmbrăcaţi în speranţa şi dorinţa fiecărui om care a călcat piciorul pe acolo.

Chiar dacă am avut de mers un pic, chiar dacă puteam să petrec această bucată de zi tolonindu-mă în pat am ales frumosul. 

Apreciaţi mereu simplele detalii făcute cu drag, apreciaţi omamenii care încearcă să vă facă viaţa frumoasă printr-un zîmbet sau o mini călătorie într-o după amiază de duminică. Apreciaţi valorile şi nu uitaţi niciodată că e important să ne cunoaştem punctele forte care nu le au nici cele mai imense ţări. Iubiţi...simţiţi şi trăiţi împreună cu oameni, locuri şi momente! 

Vreau să încep cu o mulţumire adusă omuleţului care mi-a adus în mînă şi gînd această operă. Pe lîngă gustul bun de care ai dat dovadă m-ai adus în lumea ta, cu toate povestirile şi sugestiile <3 (Taniuşa te ador*)

Cu mare regret şi ruşine recunosc că nici pe departe nu sunt un cititor activ şi e foarte rar ca să mă vezi cu vre-o nuvelă, roman sau alt ceva în faţă...recunosc pentru că tind să mă schimb şi în această seară am realizat încă o dată că se merită...

Din clipa cînd am strîns la piept rodul muncii lu Nicolas Sparks în urma clipelor tensionate şi a ochilor înlăcrimaţi, am spus că soarele mi-a zîmbit de dimineaţă...pentru că am reuşit să trec prin minte "Nopţi în Rodanthe" de ce prin mine? deoarece fiecare rînd era o provocare..era un efect al sirenelor despre care se spune că te ademenesc...o nouă pauză, un nou fragment, un nou capitol mă făceau să vreau tot mai mult să îi ştiu sfîrşitul...dar ezitam, ba chiar reciteam unele fraze pentru a-mi imagina cît de fantastic e să fii în pielea personajelor. Încercam să compar cele mai fericite momente din viaţa mea cu unele amănunte din viaţa lor pentru a  gusta măcar un strop din experienţa trăită...şi nu găseam nici o tangenţă. Da, putem spune fără a mai sta pe gînd că e doar un roman şi că sunt nişte poveşti inventate...însă aici nu te învaţă doar cum să iubeşti ci anume ce să iubeşti !

Cînd mi s-a spus să mă pregătesc că voi plînge la final, am fost sceptică...doar...e un simplu roman de dragoste pînă la urmă...însă nici nu mi-am dat seama cum odată cu o gură de aer mi-am simţit buzele sărate, reci şi umede. Soarta a făcut ca la acel moment să-mi şoptească la ureche una dintre piesele mele preferate şi...eram profund dusă undeva departe...fiind acum mult mai aproape de Adrienne şi Paul.

În multe situaţii am rămas surprinsă de arta cuvîntului şi anume de oamenii pe care o deţin pentru că niciodată eu una...în cele mai importante momente nu găseam cuvintele potrivite pentru a mă exprima...ei însă pot. Dar din toate poveştile şi toate sentimentele care au fi vrut să fie prezentate...un mai potrivit chip nu a putut nimeni să le ofere. Aici, fiind aflaţi într-o lume foarte exactă şi monotonă, ei au trăit parcă într-o altă lume, acea în care sufletele se contopesc doar pentru că se potrivesc, nu pentru că buzunarul unuia e mai plin decît a celuilalt sau alte valori prosteşti. Era o lume în care timpul era atît de important da tot odată nu însemna nimic...era lumea lor..

Pe lîngă fiorii pe care i-am simţit la fiecare cuvînt...mi se tăia respiraţia ori de cîte ori mă întrebam dacă oare e posibil aşa ceva unui muritor de rînd, unui simplu creştin sau uni ateist, unui sărac sau bogat, unui orb sau unui invalid. Am înţeles că "...în mare toţi oamenii sunt la fel. Tineri şi bătrîni, femei şi copii, aproape toată lumea pe care ea o cunoştea dorea acelaşi lucru: să aibă inimile pline de pace, să trăiască mari tulburări, să fie fericiţi" E nevoie doar să ne dorim, şi nu vorbesc numai despre o dragoste sinceră care se poate naşte din nimic dar poate deveni rostul şi motivul existenţei pe pămînt, vorbesc despre orice scop pe care îl avem. Pentru început e nevoie de atît de puţi dar atît de important, e nevoie să ne dormi şi atunci cînd deja iubim ceea ce vrem,cînd nu pierdem timpul preţios pentru alte nimicuri, cînd devine parte din noi şi gîndurile mereu ne aduc spre idei pentru realizarea cît mai rapidă a scopului...atunci reuşim.

Am învăţat că oricît de greu nu ar fi, oricît de mult nu ai plînge şi oricît de des nu ai vrea să renunţi, pentru adevăratele valori trebuie să lupţ chiar dacă v-a fi nevoie să duci în dinţi greutăţile sau să te dedici total..nu poate fi nimic mai frumos decît să te ştii împlinit, să ştii că valorezi, că omenia ţi-e prenume şi că într-un final...meriţi tot ce e mai bun pentru că "Tu eşti ca un vis.."