Într-adevăr te simți foarte fericit atunci cînd înima, cuvîntul și fapta au același scop...
dar e foarte ușor să spunem...în teorie suntem cu toții foarte capabili însă atunci cînd se ajunge la viața reală..totul e complet invers...
Acum trăiesc o perioadă de bulversație și agitare pentru că nu pot să conștientizez ce poate fi mai importan...momentul și starea asta de euforie sau totuși rațiunea..asta e întrebarea care mă deranjează pentru că e prezentă în egală măsură în sitații simple și complicate...
E atît de straniu să conștientizăm că trebuie să ne desfacem în cîteva bucăți pentru a le reuși pe toate, e foarte ciudat să realizezi cît de mult contează lumea și glasul ei. De fapt nu sunt un om interesat sau condus de majoritate și acel efect "al turmei" parcă m-a înconjurat, cel puțin încerc să-l țin cît mai departe de mine dar totuși înțeleg că poate nu contează ce se v-a spune despre culoarea nouă a unghiilor sau combinarea hainelor pentru că e o formă de manifestare și în plus sunt niște fleacuri, dar în situațiile serioase care mă pot schimba sau pot contribui cumva asupra mea...sunt total nesigură, nesigură pe propria părere și gîndire, mereu mi se pare că pot fi arătată cu degetul sau că greșesc...nu am puterea să fac ceea ce vrea sufletul și...cel mai grav e că nu am puterea să îmi dau seama ce anume vrea el.
Mereu cînd suntem puși să alegem spunem că această situație e inumană...cum să alegi între o înghețată și o ciocolată dacă le adori pe ambele, și poate că avem dreptate dar...ar trebui să ne intereseze de ce ne este atît de greu să facem o oarecare alegere. În asemenea situații de regulă un om cu perspectivă se v-a gîndi la viitor, și nu e un pas greșit însă cum rămîne cu prezentul ? cine poate să ne garanteze că socoteala de acasă se v-a potrivi cu cea de la tîrg ? și într-un final dacă nu ne este soritit nouă ce avem în plan ?
Dar cineva care reușește să ia de la viață totul..cu bune și rele v-a închide ochii și se v-a lăsa condus de acel sentiment sau stare, și e gata să treacă ape, vînturi și ploi numai ca să simtă ceea ce alții nu pot simți.
...și iar..ajungem că suntem puși la o alegere...între viitor și prezent, între material și moral...
...și parcă ar trebui să apară o rază, un indiciu...ceva ce ne-ar pune pe drumul corect sau măcar ne-ar mișca din loc însă...ne aprofundăm și rămînem înglodați în necunoaștere și dezorientare...
Cît de bine ar fi dacă am putea scrie pe-o foaie traseul și ne-am lăsa conduși.. Da !..nu ar fi atît de captivant însă ar fi liniște...liniștea pe care o caut și de care am atît de multă nevoie...
